luni, 16 iulie 2012

Tillandsia Cyanea

Denumire populara: tillandsia, pana roz
Familie: Bromeliaceae
Origine: Ecuador
Inaltime: 30 - 35 cm
Diametru: pana la 36 cm
Sol: grunjos, usor drenabil, acid; pH 5.5 - 6.5, umiditate medie
Perioada de inflorire:primavara, toamna, iarna
Culoarea florilor: roz, violet, albastru
Tillandsia cyanea poate fi descrisa pe scurt ca un bulgare de frunze verzi din mijlocul caruia tasneste o floare ostentativa, care iese in evidenta prin frumusetea si forma ei ciudata. Florile apar la sfarsitul primaverii sau toamna si de obicei dureaza cateva luni. Inflorescentele au forma unui pampon turtit; in realitate, ele sunt formate din bractee roz din care ies flori mai mici, albastre, cate 1-2 odata.Ingrijire si cultivare
Tillandsia cyanea prefera lumina puternica, dar indirecta. Are nevoie de o temperaturi medii, 10-18 . Se planteaza intr-un amestec de compost afanat, usor drenabil, realizat din 2 parti turba, 1 parte pamant lutos si 1 parte nisip sau perlita. Amestecul de pamant trebuie sa fie mentinut umed in continuu, dar nu uitati ca apa in exces dauneaza radacinilor. Tratati tillandsia cu o substanta fertilizatoare echilibrata, diluata la jumatate din concentratie (respectati instructiunile de pe ambalaj).Pamantul se uda zilnic, pentru a fi mereu umed.De asemenea, foliajul se stropeste cu apa, mai ales in zilele cu temperaturi ridicate
Inmultire:
Tillandsia cyanea se inmultesc prin divizare sau prin seminte. Divizarea plantei se poate face in orice perioada a anului. Semintele germineaza daca sunt asezate intr-un amestec de turba cu pietris, si se mentin la 18 C; semintele au nevoie de lumina pentru a germina.
Dupa ce infloreste, planta va muri si va produce lastari tineri, care pot fi indepartati de planta-mama si plantati separat. In 2-3 ani, acestia vor inflori.
Boli si daunatori
Tillandsia nu prea este atacata de daunatori. Cosenilele sunt printre cele cateva insecte care pot pune probleme. Acestia se pot tine sub control cu o solutie de apa amestecata cu sapun sau cu o solutie din comert, caz in care se administreaza conform instructiunilor de pe ambalaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un radio care te reprezinta.ASCULTA SI TU!!!!